Îndrumare educațională, vocațională și profesională pentru tinerii din centrele de plasament

Consiliul Judeţean Alba, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba (DGASPC) şi SC Profiles International SRL, a demarat în cea de a doua parte a anului trecut un proiect de evaluare, consiliere şi orientare educaţională şi profesională a tinerilor instituţionalizaţi în centrele de plasament din judeţ. Scopul proiectului este de a oferi gratuit tinerilor cu vârsta între 16 şi 18 ani, găzduiţi în centrele rezidenţiale ale DGASPC Alba, şansa de a opta, în cunoştinţă de cauză şi în deplină concordanţă cu profilul personal, pentru un parcurs şcolar şi pentru o carieră profesională cât mai aproape de aşteptările şi calităţile personale ale fiecăruia.
Serviciul de orientare vocaţională denumit VIA – Vocaţie, Interese, Autocunoastere – constă în realizarea unei evaluări psihoaptitudinale a tinerilor prin aplicarea unui chestionar care conţine nu mai puţin de 320 de întrebări ce vizează determinarea trăsăturilor comportamentale stabile ale celor evaluaţi. Pentru ca tinerii să înţeleagă ce se aşteaptă de la ei şi pentru a conştientiza avantajele pe care acest proces le presupune, evaluarea propriu-zisă este precedată de sesiuni de informare-prezentare. În cadrul sesiunii, adolescenţilor le sunt prezentate modele de succes, persoane care, la fel ca şi ei, provin din centre de plasament şi care, în ciuda tuturor dificultăţilor, s-au realizat în viaţă, din punct de vedere profesional şi material. Ulterior, la finalul completării chestionarului şi interpretării lui, sistemul informatic de evaluare generează rapoartele de orientare vocaţională care sunt analizate de consilierii de orientare şi sunt discutate cu fiecare copil.
„Facilitarea accesului la informaţie pentru copiii instituţionalizaţi şi oportunitatea de a fi îndrumaţi corect de specialiştii în domeniu, în ce priveşte opţiunile şcolare şi profesionale este o preocupare a Consiliului Județean Alba. Prin acest tip de acțiuni, dar și prin alte activități complexe, încercăm să venim cu soluții către acești tineri și să-I sprijim în rezolvarea problemelor pe care le au. Chiar dacă ei sunt lipsiți de sprijin familial, încercăm să le oferim toată susținerea Consiliului Județean Alba.” – a precizat doamna Mirela ȚIMONEA, responsabilul de proiect din partea Consiliului Județean Alba.
În paralel cu acest proces de evaluare care facilitează cunoaşterea şi, respectiv, autocunoaşterea copiilor, în vederea unei corecte orientări şcolare şi profesionale, elevilor le sunt oferite informaţii cât mai corecte şi cuprinzătoare în legătură cu profesiile pentru care pot opta. În acelaşi timp, tinerii sunt familiarizaţi cu diversele metode şi tehnici menite să le permită căutarea şi obţinerea unui loc de muncă: elaborarea scrisorilor de intenţie sau a CV-ului, modalitatea optimă de prezentare la interviu, sfaturi privind cariera etc.

Recomandari

Alte Articole