Gheorghe Ialomițianu, vine cu soluții după intrarea României în recesiune!

Fostul ministru de Finanțe Gheorghe Ialomiținu apreciază că actuala politică fiscală a Executivului va accentua căderea economică. Soluția, în opinia sa, un accent mai mare pus pe investiții!
Ialomițianu a declarat pentru Transilvania-tv.ro ”Să se dea drumul la investiții pentru că au fost tăiate, mai ales cele publice. Astfel, dacă se dau drumul la investiții putem să redresăm situația prin utilizarea altui motor de creștere economică și anume construcțiile; că vedem că industria a încetinit arid, la agricultură nu este așa cum s-a preconizat, Dumnezeu ne-a dat ploaie dar văd că nu se adeverește ce a spus ministrul Cercetării, că dacă plouă o să avem belșug. Nu! Au fost foarte multe culturi și atunci ne-am dus în scăderea aceasta de – 1%. Singurele lucruri dacă guvernul vrea să le facă, dar văd că nu, să dea drumul la investiții și atunci vom ajunge cu construcțiile pe plus, ș-atunci acest motor va contribui la ieșirea României din recesiune”.
Fostul ministru s-a referit și la modul în care INS (Institutul Național de Statistică) a tratat intrarea în recesiune, dar și scăderea dramatică a investițiilor. ”Îmi pare rău că INS-ul a dovedit astăzi că este o instituție pe care nu te poți baza, pentru că n-au publicat și ajustarea în trimestrul I, ei au spus că totul e creștere economică. Cred că astăzi n-au mai putut să ascundă incompetența guvernului Ponta, dar au dat numai pe jumătate datele, că trebuia să spună și că s-a făcut revizuirea trimestrului I față de trimestrul patru, trimestrul I 2014 față de trimestrul patru – 2013. Și aici noi stăm rău pe investiții. Investițiile sunt mai mici decât de anul trecut cu 3,5 miliarde de lei, la șapte luni. Dacă s-ar da drumul la investiții, automat s-a stimula și crearea de locuri de muncă”
Întrebat ce se întâmplă cu taxa de 7 eurocenți, dacă ar trebui să se renunțe la ea, și dacă aduce ea ceva în plus la economie, fostul șef al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, a tunat. ”Aduce minus la economie și minus la bugetul de stat. La rectificarea bugetară ne spunea dl Șova, că se vor da banii la CNADNR ( Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale), Nu! S-au dat zero lei. S-au tăiat de la ei și de la acciză că nu au încasat 184 de milioane, adică am mărit accizele și am încasat mai puțin decât era prevăzut”.
Referitor la direcția unde ar putea fi banii din ”acciza” de pe cei 7 eurocenți, Ialomițianu a tranșat. ”Sunt în două direcții, odată că mulți cumpără din străinătate, adică finanțăm locurile de muncă din străinătate, pentru că transportatorii nu mai cumpără din România și doi: a crescut evaziunea – bineînțeles, bani pentru campanie” a arătat acesta.
La întrebarea, dacă crede că banii aceștia s-au dus o parte pentru europarlamentare și o parte pentru prezidențiale, așa cum era preconiza președintele Traian Băsescu, Ialomițianu a confirmat. ”Da! O parte s-au dus la europarlamentare și cea mai mare parte pentru alegerile prezidențiale. Evaziunea a crescut foarte mult, altfel, nu se explică. Că totuși, mașinile merg, nu a scăzut numărul de mașini care merg; nu cred că toți cumpără din străinătate. Unii cumpără, transportatorii, dar marea majoritate cumpără benzină de la pompă, a crescut foarte mult evaziunea fiscală” a conchis fostul șef al Finanțelor.

Andreea POCOL

Recomandari

Alte Articole