Echipa din Sohodol a câștigat Campionatul Munților Apuseni (ediția a IV-a)

Sâmbătă – 31 august, la Cărpiniș (Roșia Montană) s-a disputat ultimul act al ediției a IV-a din Campionatul Munților Apuseni – fotbal pe teren redus pentru zona rurală. În prezența unui public spectator foarte numeros, echipele calificate în finale, au luptat pentru medaliile, trofeele și premiile puse în joc de Asociația Județeană de Fotbal în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Federația Română de Fotbal.

Pe lângă cele patru jocuri disputate, spectatorii au avut parte și de o reprezentație de karate, susținută de CS Gold Roșia Montană – sensei Viviana Pripon, iar în pauzele dintre jocuri (sau chiar între reprize) au dansat Zumba, Viviana și trupa Zummer!

Iată rezultatele înregistrate:

Finala mică copii: Poiana Vadului – Ocoliș 3-0;

Finala mică seniori: Poiana Vadului – Bistra 0-0 (1-0 dld);

Finala mare copii: Bistra – Ciuruleasa 3-0;

Finala mare seniori: Sohodol – Lupșa 4-1;

Așadar, Poiana Vadului a reușit clasarea pe locul III, atât la copii cât și la seniori, iar campioanele (foto) Campionatului Munților Apuseni 2013,sunt Bistra (copii) și Sohodol (seniori). Bistra reușește astfel să își mențină titlul de campioni (după ce au câștigat și ediția anterioară), iar echipa de seniori din Sohodol, redevin campioni după ce au adjudecat titlul în prima ediție, desfășurată în 2010. 

Au fost acordate trofeele Fair-play echipei de copii din Avram Iancu și echipei de seniori din Ciuruleasa, iar jucătorii remarcați și premiați în actuala ediție, sunt:

COPII: Nistor Claudiu (Almașu Mare) – golgeter, cu 16 goluri marcate, Dup Denis (Bistra) – jucătorul finalei (2 goluri marcate în finala mare), Balea Raul (Bistra) – portarul campionatului și Captiu Remus (Poiana Vadului) – jucătorul campionatului;

SENIORI: Gligor Ovidiu (Bistra) – golgeter cu 15 goluri marcate, Stan Cosmin (Sohodol) – jucătorul finalei (3 goluri marcate în finala mare), Beleiu Claudiu (Poiana Vadului) – portarul campionatului (a apărat și cele 3 lovituri de departajare executate de jucătorii din Bistra la finala mică) și Gligor Ovidiu (Sohodol) – jucătorul campionatului.

Recomandari

Alte Articole