Dorina Cojenelu – Spania: ”Am rămas impresionați de mulțimea care aștepta să voteze”!

Românii plecați în străinătate la muncă pentru o viață mai bună, au ținut morțiș să-și exercite votul constituțional. Este vorba despre o familie din Brașov plecată de ani buni în Spania, Dorina și Vicențiu Cojenelu. Cu toate că, în multe orașe din țările membre UE, secțiile de votare au fost la sute și chiar mii de km distanță, familia Cojenelu spune că a parcurs până la secția de votare doar 15km și că au rămas surprinși de mulțimea de conaționali care au stat la coadă. ”În Arganda del Rey la vreo 15 km de locul unde trăim. Am rămas impresionați de mulțimea care aștepta să voteze. Pentru noi a fost bine că am avut în Arganda secție de votare, una singură la vreo 25000 de români, însă în Madrid, am înțeles că doar la consulat s-a votat”, a arătat Cojenelu
Dorina Cojenelu ne-a declarat că aproape toți și-au exprimat intenția de vot pentru Dreapta, adică Klaus Iohannis. Ea susține, că dacă este cazul, va vota și peste două săptămâni când va fi organizat turul 2. ”Majoritatea ziceau că vor schimbarea, adică mulți fani Iohannis, printre care și noi. Ni s-a părut bine cum a fost organizată secția de votare, din când în când, trecea guardia civil și se informau dacă nu sunt incidente. Am făcut și declarația cum că am votat, așa că, sperăm ca totul să fie ok și să aibă loc schimbarea în mai bine. Nu va fi posibil astăzi, dar vom vota și pe 16 noiembrie” a mai spus românca.

Andreea POCOL

Recomandari

Alte Articole