Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Israelului în România, s-a aflat în vizită la Alba Iulia

Ambasadorul Israelului, unul dintre statele cu legaturi profunde la nivel diplomatic cu România, s-a aflat în “cealaltă capitală” pentru a cunoaște orașul și pentru a discuta cu oficialitățile locale despre posibilitatea derulării de proiecte investiționale și educaționale cu parteneriate din Israel. Vizita la Alba Iulia a cuprins o întrevedere cu primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, Nicolaie Moldovan – city manager și doamna Lia Borza, reprezentantul comunității evreiești din Alba Iulia.

Un punct important pe agenda oficială, l-a constituit discuția cu privire la accentuarea și asezarea pe un nou făgaș a relațiilor cu orașul înfrațit Nazareth Illit. De asemnea, a fost acceptată și întărită ideea de a include în viitoarele colaborări perspectiva educațională, atât în privința mobilității studenților, cât și în aprofundarea unor teme istorice semnificative, ca cea a Holocaustului.

După prezentarea oportunitătilor investiționale în municipiul Alba Iulia, primarul Mircea Hava a adus în discuție patrimoniul evreiesc de care dispune orașul, respectiv cele mai recente demersuri pentru punerea în valoare a acestuia. Primăria Alba Iulia a depus un proiect de finanțare către World Monuments Fund, având ca argumetare dorința de a transforma cimitirul evreiesc într-un obiectiv vizitabil. Excelenței Sale i s-a propus facilitarea introducerii Cetății Alba Carolina în circuitele turistice având ca punct de plecare Israelul, iar ca destinație, zonele istorice ale României.

Recomandari

Alte Articole