Consiliul Judeţean Alba organizează Best of Business 2015

Consiliul Judeţean Alba organizează joi, 10 decembrie 2015, a IX-a ediţie a evenimentului Best of Business, eveniment la care sunt invitaţi oameni de afaceri, reprezentanţi ai instituţiilor publice, asociaţiilor profesionale şi mass-media, din judeţul Alba.
„Best of Business” reprezintă recunoaşterea meritelor şi susţinerea celor mai valoroşi promotori ai economiei judeţului Alba. Vor fi oferite cu această ocazie distincții firmelor cu capital românesc şi străin din industrie, construcţii, servicii şi agricultură, care şi-au adus un aport substanţial la dezvoltarea economică a judeţului Alba.

Premiile Best of Business 2015 care se vor acorda şi în acest an au fost stabilite pe baza următoarelor criterii:
• investiţii de capital românesc şi străin în economia judeţului;
• contribuţii la bugetul judeţului;
• valoarea exporturilor firmelor cu capital românesc şi străin din judeţ;
• cei mai buni angajatori;
• locuri de muncă nou create în judeţ de firme cu capital românesc şi străin;
• crearea şi susţinerea brandului judeţului prin brandul propriu
• implicare în viaţa comunităţii.
Indicatorii economico-financiari care au stat la baza realizării clasamentelor au fost furnizați de către Ministerul Finanţelor Publice – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi firmele din județul Alba.

Recomandari

Alte Articole