CJ Alba organizează o nouă întâlnire cu oamenii de afaceri din județ

Mâine, joi – 31 octombrie, de la ora 10.00, Consiliul Județean Alba organizează o nouă întâlnire cu oamenii de afaceri din județ, sub forma unui Business Café ce va avea loc la Hotelul Parc din Alba Iulia.

Organizată într-un cadru mai puţin formal, întâlnirea le va permite participanților să interacționeze mai bine și să discute mai ușor decât în cadrul unei conferințe obișnuite, pe teme de actualitate pentru mediul de afaceri local și județean.

Întâlnirea de mâine, la care au fost invitați membrii Comitetului de Dezvoltare Economică din județul Alba, va cuprinde și prezentări pe marginea a două proiecte ale Consiliului Județean Alba: programul Eurodyssee și Alba Brand Tour.

Programul Eurodyssee, derulat prin intermediul Adunării Regiunilor Europene (ARE), le permite tinerilor, cu vârste între 18 şi 30 de ani, să beneficieze de un stagiu profesional în străinătate pentru o perioadă de 3 până la 7 luni. Judeţul Alba a aderat recent la acest program și va primi tineri din alte regiuni europene care vor dori să facă un stagiu de practică la firmele din judeţul nostru. Programul nu presupune nici un cost pentru agenţii economici implicaţi, dar le oferă acestora şansa de a cunoaşte medii şi pieţe noi din Europa și de a lucra cu tineri formaţi într-o altă ţară europeană.

Alba Brand Tour reprezintă un program de promovare în mediul on-line a vieţii economice şi a oportunităţilor investiţionale din judeţul Alba. Programul are ca vectori de imagine cei mai bine cotaţi 10 bloggeri din România.

Tot mâine vor fi discutate și aspecte legate de pregătirea ediției 2013 a galei Best of Business 2013, eveniment programat să aibă loc în luna decembrie, ce încununează cele mai bune afaceri din județul Alba.

Recomandari

Alte Articole