Ești aici: Acasă » Editorial

Puțin altfel despre procesul penal ”CHERECHEȘ”. Și despre o sală de judecată cu un singur scaun pentru public, unul singur, într-un proces public (deja) de interes național! (I)

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA   Printre adevăruri, dezinformări, manipulări, minciuni, intoxicări media, amenințări... Mi-e foarte greu să mă decid cum și cu ce anume să încep subiectul ăsta extrem de delicat... și spun delicat fiindcă, spre exemplu, deocamdată nu m-am hotărât dacă o să public și numele unor jurnaliști care, de când a început acest proces (20 octombrie 2016) la Tribunalul Cluj, utili ...

Mai departe

După 17 ani de ”exil, injustiție și umilință”, fostul judecător băimărean Vasile Zvara s-a hotărât să spună pe șleau tot ce până acum n-a putut

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA Fostul magistrat Vasile Zvara a fost condamnat, în noiembrie 2011, la patru ani de închisoare, dar cu suspendare, plus șase ani ținut sub supraveghere, adică un așa-zis ”termen de încercare” (sic!). 2000 – 2011, asta a fost lunga perioadă de aproape 12 ani în care cazul Zvara a fost oficial pe rol – la Parchetul General al României, la DNA (în 2007), la Curțile de Apel din Cl ...

Mai departe

Frunze, oi, dezvăluiri… și tipicul spirit de turmă

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA Incredibil câte discuții și polemici poate provoca un singur cuvânt: oaie. Zâmbesc, ba chiar îmi vine să râd, doar după ce-am scris primele cuvinte... auzi acolo, oaie, și mă întreb dacă nu cumva am luat-o razna?! Nu știu, poate da, poate nu, dar eu măcar îmi pun problema din când în când, la câtă nebunie văd zilnic... asta spre deosebire de atâtea personaje sus-puse, care, z ...

Mai departe

Cazul primarului Cherecheș – ”văzut” numai din Baia Mare și văzut din sala de judecată a Tribunalului Cluj

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA               De mult n-am mai scris un editorial despre cazul Cherecheș. Da, mă refer la celebrul sau ”celebrul” (cum vă convine fiecăruia) primar de Baia Mare, Cătălin Cherecheș. De fapt, cel puțin din 20 octombrie 2016 - ziua în care a început procesul penal la Tribunalul Cluj - și până acum, chiar n-am dorit să public vreun editorial pe subiectul ăsta. Motivul e cât se po ...

Mai departe

Trăiască birocrația! De trei ori URA (și la gară)!

 EDITORIAL - Mariana TOTH   Povestea asta am scris-o acum vreo doi ani, la nervi, în urma unei experiențe pe care am refuzat s-o mai repet de atunci, din milă pentru neuronii ăia care mor și gata! Vestea proastă e că, indiferent de mărunta mea revoltă, totuși Sistemul funcționează implacabil! Se pot schimba guverne, poate veni potopul, tot degeaba! Funcționarii de la ghișee  #rezist-ă! Marea majoritate, sig ...

Mai departe

Din Maramureș, via Irlanda – Peter Hurley

EDITORIAL - Virginia IOAN De niște săptămâni, nu spun de câte, un domn ziarist din Baia Mare, pre numele său Peter-Vasile Czompa, aci de față (mă rog, din spatele calculatorului), mi-a dat ”temă” să scriu. Am întors-o ca la Ploiești cât și cum am putut eu mai bine. Și se vede treaba că n-am putut bine, fiindcă omul, hotărât ca un ardelean adevărat (nu dați cu pietre, că pentru noi, aștia de ne tâmpi Bucureș ...

Mai departe

Îndemnul meu pentru un viitor mai bun!

EDITORIAL - Lorand ILYES   Anul acesta se împlinesc 22 de ani de când am făcut cunoștință cu dansul, timp în care am dansat, am predat dans și se pare ca m-am descurcat destul de bine. Am rezultatele care vorbesc despre mine, dar, odată cu trecerea timpului, e nevoie să confirm mereu, iar pentru asta încerc să mă reinventez de fiecare dată când situația o cere. Mă implic și pun pasiune în tot ceea ce f ...

Mai departe

Chiar așa, păi cu cine… și de ce? Ghinion?!

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA În ultimele câteva  săptămâni, încă dinainte de a începe campania electorală oficială, aproape zilnic îmi spuneam: hai, gata cu scuza ”n-am chef să scriu astăzi editorialul”, pune-te și începe să scrii despre alegeri! Și-uite-așa, într-o zi n-aveam chef fiind prea supărat, ziua următoare trebuia să mă ocup de vreun alt subiect dificil, în altă zi pur și simplu nu voiam să-mi ...

Mai departe

De ce unii avocați se opun prezenței ziariștilor în sălile de judecată, la procesele mai ”delicate”?!

EDITORIAL - Peter Vasile  CZOMPA   Hai să lămurim de la bun început despre ce e vorba aici, respectiv despre ce situații aparte voi povesti. Când spun situații aparte mă refer la anumite procese oarecum mai ”speciale”, vorba vine (vezi ghilimelele), cauze în care cel puțin una dintre părți este fie un personaj cu vreo funcție importantă și foarte cunoscut opiniei publice, fie o instituție importantă; a ...

Mai departe

Cătălin Cherecheș, fost și aproape sigur viitor fost primar de Baia Mare, va ”uimi” în continuare întreaga țară (partea a II-a)

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA  Cu două zile în urmă, am publicat un editorial cu exact același titlu și-am promis că voi reveni cu o continuare. Mă țin de cuvânt, iată, dar o să încep nu cum mă gândisem inițial (dar la câte nu mă gândisem?!), ci cu ceva ce tocmai am găsit întâmplător: ”Mai bine să înțelegi bine puțin, decât să înțelegi greșit tot” (Anatole France). Văzând cugetarea asta, imediat mi-a veni ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus