Blaj: Scandal între tată și fiu, din cauza unei moșteniri

Neînțelegerile dintre tată și fiu cu privire la moștenirea celui din urmă se pare că au stat la baza unui scandal într-o familie din Blaj. Jandarmii au intervenit oportun și au aplanat conflictul sancționându-l pe unul dintre aceștia.

Un bărbat de 29 de ani din Blaj a apelat joi, 8 octombrie, la ora 15.20, numărul 112 și a solicitat ajutor de urgență deoarece tatăl său îl amenința cu moartea și încerca să-i provoace leziuni cu ajutorul unei cozi de topor. S-a întâmplat în curtea unei gospodării situată pe o stradă din municipiul Blaj, iar la fața locului a intervenit imediat un echipaj de jandarmerie, care s-a interpus între cei doi.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, între cei doi a izbucnit un conflict spontan, motivul părând a fi viitoarea moștenire a fiului. Din spusele celorlalți membri ai familiei precum și din relatările vecinilor, care urmăriseră întregul incident, s-a reținut vinovăția tatălui, identificat ca fiind Nicolae O. ( 61 de ani ). Pentru scandalul provocat, coroborat cu faptul că inițial a refuzat să se supună indicațiilor jandarmilor, acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 300 lei.

Pentru prevenirea unor astfel de fapte recomandăm cetățenilor să evite manifestările de violență și să apeleze la căi legale pentru rezolvarea divergențelor. Reamintim totodată că provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice constituie contravenție și se sancționează, în unele situații, cu amendă de până la 3.000 de lei.

Recomandari

Alte Articole