Bărbat din Bistra, cercetat după ce a împușcat fără autorizație un cerb carpatin

Ieri 12 noiembrie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului Criminalistic şi de cei ai Postului de Poliţiei Bistra, au reușit documentarea activităţii infracționale a unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Bistra, bănuit de comiterea unei infracţiuni de braconaj cinegetic.

În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că în perioada 03-07.10.2015, M.I.A., deţinător legal de armă de vânătoare, s-a deplasat pe fondul cinegetic nr. 9 denumit „LUPŞA” şi a împuşcat un cerb carpatin, fără a avea autorizaţie de vânătoare.

Faţă de M.I.A., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă, fără drept. Acesta a fost reţinut, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 13 noiembrie a.c., să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Cîmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Totodată, poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, arma de vânătoare deţinută de bărbat precum şi un dispozitiv de observare a vânatului pe timp de noapte.

Recomandari

Alte Articole