Aproape 6.000 de petarde, confiscate de poliţiştii din Alba Iulia

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia îi cercetează penal pe doi bărbaţi din Alba Iulia, sub aspectul comiterii infracțiunii de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept’’, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 lit. a din Legea 126/1995.
În data de 17.12.2014, la ora 12,15, S.S.I., de 36 de ani şi K.G., de 23 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii din Alba Iulia cu ocazia unei acţiuni comune organizată împreună cu poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, deținând fără drept, 5.960 de obiecte pirotehnice din categoria a II-a (petarde).
Întreaga cantitate de obiecte pirotehnice a fost confiscată.

Recomandari

Alte Articole