Alba Iulia: S-au dat drept lucrători ai companiei de apă-canal și au furat bani din locuința unei femei

Polițiștii din Alba Iulia i-au identificat pe doi bărbați din Alba Iulia, ca persoane bănuite de comiterea a două furturi din locuințe, fapte comise la sfârșitul lunii august 2015, în dauna unor cetățeni din Alba Iulia. Pentru a pătrunde în locuințele victimelor, cei doi s-au dat drept lucrători ai companiei de apă — canal.

La data de 16.10.2015, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia i-au identificat pe D.J.M., de 29 de ani și G.E.R., de 44 de ani, ambii din Alba Iulia, care sunt bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt și a unei tentative de furt ce au fost reclamate poliției în 14, respectiv 19 august a.c.

În sarcina celor doi bărbați s-a reținut faptul că, sub pretextul că sunt angajați ai societății de apă — canal, în data de 14.08.2015, au pătruns în locuința unei femeie din Alba Iulia și profitând de neatenția ei, au sustras suma de 1.450 lei.

Ulterior, în data de 19 august a.c., folosindu-se de același pretext, cei doi au pătruns în locuința unei alte femei care, la un moment dat, l-a surprins pe unul dintre indivizi căutând într-un dulap amplasat într-una din încăperile imobilului.

De această dată, cei doi indivizi nu au reușit să sustragă bunuri și au părăsit în grabă locuința femeii.

Față de cei doi bărbați, polițiștii din Alba Iulia continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, respectiv tentativă de furt calificat, precum și pentru stabilirea întregii lor activități infracționale.

Recomandari

Alte Articole